Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi. Chiar daca majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o coincidenta?

Inapoi la mayasi 

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.
Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.

 Calendarul cel lung, la final 

Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”
Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.

 2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet 

Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.
Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.
I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.
O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.
Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.
Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.
Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.

 Lumea dupa 12 decembrie 2012 

Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.
In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”
Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.

 Facts – Alte sfarsituri ipotetice 

8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc

Mayasii au fost singura civilizatie cunoscuta care si-a circumscris istoria intr-un cadru temporal precis: au consemnat cu exactitate clipa de obarsie, Facerea, si, chiar daca s-au inselat asupra datei, au prevazut si momentul extinctiei 2012 era noastra. Daniel Nicolescu ii surprinde deopotriva supusi vremii si timpului.

Astronomia nu a avut taine pentru ei, iar Apocalipsa insasi si-a anuntat la nivel de minut venirea in calendarele pe care le-au sfredelit in piatra. Maiasii sunt un trend al momentului, prezent pe buzele tuturor, dar despre al caror stil de viata oamenii stiu putine lucruri. Pentru ca unii mistici alarmisti au descifrat din calculele acestei civilizatii misterioase ca sfarsitul lumii ne asteapta fix in data de 21 decembrie 2012, merita sa incercam o intelegere mai riguroasa a metodelor folosite de populatia Maya in masurarea timpului.

Mezoamericanii si-au inceput scrierea la mijlocul perioadei pre-clasice, intre anii 2.000 iHr. si 300 d.Hr. Maiasii au fost insa primii ocupanti ai acestei regiuni care au pastrat “registre” istorice si care au pus bazele unei forme complexe de masurare a timpului. Ei se foloseau de stele sau masive monumente de piatra, pentru a-si sculpta evenimentele sociale, cunostintele astronomice si calendarele. De asemenea, si-au inscriptionat credintele religioase si mitologia pe ceramica. Maiasii nu au fost primii oameni care au intrebuintat calendarul, diferite variante existand in uz in toata lumea in acea perioada, dar ei, spre deosebire de alte popoare, au realizat patru versiuni diferite. In functie de nevoi, maiasii foloseau un calendar sau altul pentru a-si inregistra diversele evenimente.

Tzolk’in sau anul de 260 de zile 

Primul calendar folosit de populatia Maya a fost Tzolk’in, ce cuprindea o perioada ciclica de 260 de zile. Referitor la acest lucru, o teorie sustine ca, de vreme ce numarul de 260 de zile reprezinta durata unei sarcini, calendarul s-ar fi bazat tocmai pe acest lucru, in timp ce alte ipoteze propun durata cultivarii porumbului ca element de referinta. Cel mai probabil, calendarul se baza pe numere.

Acestea jucau un rol foarte important in cultura Maya, iar numerele 20 si 13 erau esentiale pentru calendarele lor. Cel dintai semnifica numarul total al degetelor unei persoane, iar numarul 13 se referea la punctele importante din corpul uman unde maiasii credau ca bolile actioneaza asupra organismului: un gat, doi umeri, doua coate, doua incheieturi, doua solduri, doi genunchi si doua glezne. De asemenea, in cultura Maya, Edenul de unde lorzii sacri conduceau lumea numara 13 niveluri spirituale.

Aceste doua numere au fost folosite pentru realizarea calendarului Tzolk’in. In calendarul Gregorian, avem sapte zile ale saptamanai si, in functie de luna, intre 28 si 31 de zile. Calendarul Tzolk’in este format din 20 de zile cu nume diferite si 13 numere. Zilele sunt numerotate din 13 in 13, iar numele sunt reluate secvential din 20 in 20.

Calendarul Tzolk’in incepe cu ziua Imix’ si cu numarul unu. Zilele continua pana cand toate cele 13 numere sunt folosite. Apoi, numerele incep din nou de la 1, dar zilele continua cu cea de-a 14-a denumire. Odata ce se ajunge la 13 B’en, se va continua cu 1 Ix, 2 Men 3 Kib’ si tot asa pana la a 20-a denumire Ajaw. In acest punct, numele zilelor incep iarasi, dar numerele continua, 8 Imix’, 9 Ik’, 10 Ak’b’al si asa mai departe.

Din acest motiv, calendarul Tzolk’in prezenta 260 de zile unice. Functiona pe principiul combinatoriu a doua grupe. Una mai mare, de 20 de nume, si una mai mica, de 13 cifre. Daca se incepe de la corespondenta 1 si Imix’, prin rotire, pana la urmatoare alipire a acelorasi doua elemente, se vor fi consumat 260 de posibilitati unice.

Pe langa intrebuintarea sa conventionala, maiasi dadeau calendarului si o semnificatie oculta, asemanatoare cu cea pe care noi o avem astazi. Ei credeau ca data nasterii unei persoane determina caracteristicile personalitatii acesteia, asa cum cred oamenii prezentului despre semnele zodiacale. Maiasii foloseau, de asemenea, calendarul pentru a-si stabili programul de cultura agricola. Dura un ciclu de 260 de zile pentru a pregati pamantul in vederea plantarii porumbului si alte 260 de zile erau necesare pentru a creste si a-l recolta.

Preotii foloseau calendarul pentru a determina momentele in care anumite evenimente urmau sa aiba loc pe parcursul anului. La inceputul fiecarui uinal, o perioada de 20 de zile, un saman facea anumite calcule pentru a determina cand vor avea loc evenimentele religioase si ceremoniale. Apoi stabilea datele cele mai prospere sau norocoase pentru comunitate.

Calendarul Sferic precede Marea Numaratoare 

In timp ce Tzolk’in servea eficient acestor activitati, el nu putea fi folosit in toate scopurile necesare maiasilor. De exemplu, nu putea masura un an solar, adica perioada necesara Pamantului sa faca o miscare completa de revolutie. Din acest motiv, maiasii aveau nevoie de un calendar mai precis, ca sa masoare ceea ce noi numim astazi an, necesitate care a condus la realizarea calendarului Haab.

Acesta era foarte asemanator cu cel Gregorian pe care il folosim astazi. Se baza pe rotatia Pamantului in jurul Soarelui si era folosit pentru agricultura, economie si activitati “contabile”. Asemeni calendarului Tzolk’in, era format din uinali, iar fiecare zi isi avea propriul numar si o glifa unica. Spre deosebire de Tzolk’in, care folosea 13 uninali, pentru a reprezenta 260 de zile, Haab continea 18 uinali, ca sa intruneasca un numar total de 360 de zile unice. Astronomii au remarcat insa ca 360 de zile nu ii ajung planetei sa faca un ciclu complet in jurul Soarelui, asa ca au mai inserat cinci zile nedenumite, in ciuda afinitatii pentru sume rotunde.

Totusi, desi acest calendar dura mai mult decat Tzolk’in, maiasii au vrut sa creeze unul care sa inglobeze o perioada si mai mare, asa ca s-au gandint sa combine cele doua metode de gestionare cronologica in reprezentarea Calendarului Sferic.

In cadrul acestuia, cele 260 de zile din Tzolk’in au fost imperecheate cu cele 365 ale calendarului Haab. Cele doua erau combinate dupa aceeasi metoda in care erau corelate numerele si numele in calendarul Tzolk’in. In acest fel, Calendarul Sferic avea 18.890 de zile unice, pentru o perioada de 52 de ani.

Era cel mai cuprinzator calendar din Mezoamerica de pana atunci, dar astronomii maiasi aveau dorinta sa “cartografieze” timpul peste generatii. Astfel, ei au pus bazele unui calendar capabil sa-i “poarte” peste sute si chiar mii de ani, pe care l-au denumit “Marea Numaratoare”. Durata pe care o reprezinta se numaste Marele Ciclu si consta din aproximativ 5.125 de ani si patru luni.

Acest ultim calendar s-a dovedit insa mai greu de inteles, fiind mai complex decat combinarea a doua calendare pentru obtinerea unuia nou. Cercetatorii zilelor noastre s-au ambitionat totusi sa descifreze si aceasta “tehnologie” ultima a maiasilor si au concluzionat ca pentru a gasi o corespondenta cu zilele calendarului Gregorian, este necesara numerotarea zilelor de la inceputul Marelui Ciclu al Marii Numaratori.

Se termina Lumea sau numai speculatiile? 

Antropologul englez Sir Eric Thompson a comparat datele ambelor calendare si a confirmat banuiala ca inceputul Marelui Ciclu curent a fost la data de 13 august 3114 i.Hr., facand ca finalul acestei perioade sa fie, asa cum probabil banuiti deja, 21 Decembrie 2012. Teoreticienii cred ca aceasta este ziua in care lumea se va termina si toate fapturile vii vor muri. Totusi, maiasii insisi nu credeau cu adevarat ca lumea se va termina la finele acestui interval. De fapt, ei considerau ca este chiar un prilej de mare bucurie si noroc atunci cand planeta tranzita cu succes un intreg Mare Ciclu. La urma urmei, omenirea a mai suferit alte trei astfel de treceri si Pamantul se afla inca aici.

Ceea ce unii cred insa ca face acest al patrulea ciclu mai special, este ca el se termina odata cu desfasurarea unui important eveniment astronomic. In perioada zilei de 21 decembrie 2012, Soarele se va alinia cu centrul Caii Lactee, eveniment care se intampla o data la aproximativ 26.000 de ani si al carui efect nu poate fi decat presupus si speculat. Oamenii de stiinta rationali sunt insa de parere ca este putin probabil ca acest fenomen sa afecteze cumva Pamantul si se asteapta ca presupusa “Zi a Judecatii” sa treaca la fel ca oricare alta. In calendarul Marea Numaratoare, datele sunt reprezentate prin cinci campuri, asa cum datele noastre au numai trei. Acestea reprezinta, consecutiv, numarul de baktuni, cel de katuni, tuni, uinali si kini trecuti de la inceputul Marelui Ciclu pana la ziua urmarita.

Profeti vechi si noi, de la Oracolul din Delphi la Reteaua de Futurologi 

„Afacerea“ prezicerii viitorului isi are radacinile adanc ingropate in istorie. Cu milenii in urma, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi pentru a afla daca soarta favoriza actiunile pe care urmau sa le intreprinda, iar, pentru a stimula o predictie pozitiva, custozilor templului le erau aduse cadouri. Traditia mersului la Oracol, la prezicator sau la ghicitor a continuat pana astazi, cand predictia s-a transformat intr-o stiinta moderna, ce sta la baza unor afaceri de succes. In fiecare vara, la Chicago, are loc o reuniune de trei zile consacrata „oracolelor“ secolului XXI. Conferinta Anuala World Future Society (Societatea pentru Viitorul Lumii) atrage sute de experti din domeniul militar, guvernamental si al mediului de afaceri. In atmosfera competitionala a lumii moderne nu mai este ceva neobisnuit ca o companie care cauta promovarea unei anumite tehnologii sau un guvern care doreste sa-si mentina anumite pozitii geopolitice sa se adreseze futurologilor pentru a identifica riscurile si oportunitatile de care trebuie sa tina cont. Futurologii nu prezic evenimente care vor avea loc intr-un moment anume, ci observa prezentul pentru a-i identifica liniile de forta si a-i deduce tendintele. Aria temporala obisnuita pentru astfel de predictii este de 50 de ani. De aceea, nu e surprinzator faptul ca, pe masura ce intervalul creste, concluziile sunt tot mai incerte, iar recompensa pentru o predictie corecta este mai mare.

O strategie din ce in ce mai frecventa a futurologilor este fixarea unui rezultat-tinta pentru a stabili apoi cum pot fi „manevrati“ oamenii si organizatiile in vederea atingerii acelui obiectiv. In Marea Britanie, Tomorrow Project, Centre for Future Studies sau The Futurists Network sunt organizatii futurologice orientate exclusiv in aceasta directie. Potrivit lui Eamon Kelly, unul dintre participantii obisnuiti ai conferintelor de la Chicago, futurologia utilizeaza numeroase metode, insa trei sunt principale. Prima opereaza cu faptul ca aceasta stiinta poate acoperi orice domeniu, de la economie la psihologie. A doua vizeaza capacitatea de planificare si de constructie, care poate include interviurile cu experti si cartografierea de tip cauza-efect. A treia metoda consta in arta sau abilitatea intuitiva de a reuni toate elementele acumulate intr-un intreg coerent.  Futurologii pot exploata tendintele prezentului pentru a prezice evenimente pe termen lung. De exemplu, majoritatea infractiunilor implica barbati cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani, iar o crestere a numarului de baieti nascuti astazi ar putea determina o crestere infractionala in urmatoarele doua decade. O alta metoda de predictie, Conferinta Delfica, presupune faptul ca un grup de experti sa fie consultati, fiecare in parte, asupra unei probleme. In sprijinul activitatii futurologilor vin, de asemenea, simularile computerizate, evaluarile de impact, „rotile viitorului“ (pe care sunt afisate efectele unui anumit eveniment) si schemele de relevanta (utilizate de NASA pentru a stabili etapele necesare pentru finalizarea unor programe complexe).

Futurologia in armata, afaceri si politica 

O caracteristica esentiala in definirea oricarei armate profesioniste este capacitatea de planificare a actiunilor (de plasare a lor in viitor). Un rol important il joaca in acest scenariu situatia cea mai rea posibila si identificarea unei solutii de iesire din aceasta situatie, in scopul supravietuirii. David A. Javis, membru al Centrului Naval de Razboi Submarin din SUA, afirma ca „armata este foarte deschisa in privinta futurologiei.“ Insusi echipamentul militar are o durata de viata foarte lunga. De exemplu, bombardierul de tip B-52, care a intrat in serviciu in 1952, este foarte utilizat in prezent si, potrivit estimarilor, si-ar putea continua activitatea pana in 2045. Un portavion construit astazi ar putea fi functional pana in 2050. Prin urmare, cand este vorba de arme a caror constructie presupune bugete uriase, armata trebuie sa stie ce fel de lupte vor purta acestea nu doar in prezent, ci si peste zece sau douazeci de ani. Al doilea mare consumator de futurologie, dupa armata, este domeniul marilor afaceri. Cei mai buni futurologi colaboreaza cu ambii consumatori – atitudinea de „se poate face“ (can-do) a armatei profesioniste si gandirea inovatoare a companiilor fiind foarte atractive pentru cei care-si petrec viata monitorizand trendurile si imaginand cum ar putea acestea sa schimbe viitorul. Compania petroliera Shell este unul dintre cei mai mari producatori de studii ale viitorului. Philip Watts, directorul Shell, afirma ca „scenariile futuriste nu sunt un exercitiu de profetie. Mai degraba, ele sunt concepute pentru a ne provoca gandirea, astfel incat sa putem lua astazi decizii mai bune in afaceri, avand in vedere castigul de maine.“

Urmatorii pe lista beneficiarilor de pe urma futurologiei sunt politicienii. Atitudinile lor schimbatoare pe termen scurt pot parea frustrante pentru prezicatori, insa prudenta reciproca afisata de cele doua categorii s-a schimbat radical in ultimele doua decenii. De exemplu, in decembrie 2004, parlamentul scotian a gazduit o conferinta a 150 de futurologi veniti din toata lumea. Cu aceasta ocazie, respectivul parlament a pus bazele unui forum care a avut ca tema evolutia Scotiei in urmatorii 20 de ani. Printre problemele ridicate s-au numarat schimbarile demografice si competitia economica cu Asia si Europa. Ulterior, acelasi parlament a adoptat o serie de legi bazate pe predictiile futurologilor. O practica obligatorie in campania electorala a oricarui politician respectabil este angajarea unei firme de audit politic a carei menire este pregatirea candidatului pentru trecerea cu brio a oricarei situatii ce poate aparea in competitia electorala. Astfel de firme nu fac neaparat predictii; unele se folosesc de metoda scenariilor alternative, in care sunt imaginate toate calupurile de viitor posibile.  La ora actuala, cei mai mari consumatori de studii futurologice sunt guvernele si companiile asiatice – asta poate si datorita background-ului cultural, in special filosofiei orientale, care invita constant individul sa gandeasca in perspectiva. „Sony priveste foarte departe in viitor“, spune dr. James Canton, directorul Global Future Institute din San Francisco. De exemplu, megacorporatia japoneza a prognozat in amanunt felul cum va arata industria de home entertainment care a explodat pe la mijlocul anilor ’80. „In termeni de prosperitate, secolul XXI va consemna deopotriva apusul si rasaritul multor companii; castigatori vor fi acele corporatii si guverne care sunt asigurate in fata viitorului“, a mai profetit Canton. Pana nu demult, munca futurologilor se asemana cu cea a pompierilor: ei trebuiau sa stabileasca ce era de facut in cazul in care lucrurile mergeau prost. Situatia era una de reparare a efectelor, nu de prevenire a cauzelor. O data cu intrunirea din aceasta vara de la Chicago, tinta futurologiei s-a schimbat. Stiinta predictiei trebuie acum sa imagineze cel mai bun viitor posibil si sa inceapa sa il creeze.

Raportul Pentagonului 

Lupta impotriva criminalitatii este un domeniu in care planificarea viitorului e luata foarte in serios. Organizatia Police Futurists International (PFI) a publicat inca din 1985 o serie de rapoarte privitoare la amenintarea cybercriminalitatii, iar guvernele UE s-au alaturat, pe masura ce profetiile PFI legate de pirateria si pornografia infantila online s-au adeverit, acestei organizatii prin fonduri si actiuni desfasurate in cadrul programului comunitar Foresight.  De asemenea, in urma atacurilor din 11 septembrie 2001, grupuri de futurologi si-au focalizat activitatea asupra terorismului. Totusi, distrugerea Turnurilor Gemene este un exemplu relevant in ceea ce priveste capacitatea limitata a futurologilor de a schita graficul amenintarilor generale.

Futurologii Peter Schwartz si Doug Randall au fost angajati, anul trecut, de catre Pentagon pentru elaborarea unui raport care sa dezvaluie efectele unor schimbari climatice drastice. S-a pornit de la premisa unei bruste scaderi de temperatura cu 10-15 grade Celsius in America de Nord, Asia si Europa, concomitent cresterii acesteia cu 10-15 grade Celsius in Australia, America de Sud si sudul Africii. Concluzia: un asemenea fenomen ar duce la furtuni hibernale si la seceta severa pe intreaga suprafata a globului. Raportul a evidentiat consecinte de-a dreptul dezastruoase ale unei asemenea modificari de clima (care a avut loc de cel putin opt ori de-a lungul istoriei planetei) in intervalul de timp 2009-2015. Concluzia celor doi futurologi este pesimista: in prezent, nici o tara din lume nu are capacitatea de a raspunde satisfacator unor catastrofe climatice, iar pentru cele mai multe natiuni modificarea brusca a climei ar duce la o adevarata apocalipsa.

Profetii ratate 

Baza lunara. Cand, in 1865, Jules Verne lansa ideea bazei lunare, construirea acesteia parea doar o problema de evolutie tehnologica. La mijlocul anilor ’50, NASA prevestea ca pana in anul 2000 va fi construit un intreg oras lunar. In prezent, tehnologia exista, insa costurile enorme pe care le implica proiectul inca tergiverseaza materializarea lui.

Combustibil sigur si nelimitat. In anii ’40 ai secolului trecut, fizicienii prognozau ca energia nucleara va fi combustibilul viitorului. Fuziunea la rece, pe baza de deuteriu, ramane insa si astazi un vis neimplinit, mai ales din cauza efectelor ecologice dezastruoase pe care le-ar implica o asemenea tehnologie. 

Suprapopularea. Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Robert Wallace si Thomas Malthus au fost primii care au afirmat ca populatia in continua crestere ar putea, la un moment dat, sa epuizeze resursele de hrana. Dar scaderea natalitatii si productia imbunatatita de hrana au facut ca aceste predictii sa nu se adevereasca.

Robotul-servitor. Desi anuntat si asteptat cu entuziasm, robotul domestic (sau robo-fata in casa) a fost vazut rareori si exclusiv sub forma de prototip. Pana si dezvoltarea unui aspirator-robot s-a dovedit un proces complex si extrem de costisitor.

Sfarsitul lumii. De la Nostradamus si pana la Martorii lui Iehova, sfarsitul lumii a fost prezis de sute de mii de ori. Aproape zilnic se trezeste un excentric care anunta Apocalipsa. Ultima predictie care a implicat o comunitate semnificativa de oameni a fost cea a sectei japoneze Pana: totul ar fi trebuit sa se termine pe 22 septembrie 2005. Cu toate acestea, inca suntem aici…

Divinatia, arta straveche a ghicitorilor 

Asemenea multor domenii de cercetare moderne, futurologia are la baza o „arta“ care dateaza din timpuri stravechi: divinatia. Cateva dintre cele mai cunoscute metode de divinatie (ghicire/prezicere a viitorului) sunt:

ASTROLOGIA. Magie divinatorie (dupa unii, stiinta) bazata pe relatia dintre toate corpurile materiale ale Universului, pe influenta corpurilor celeste asupra indivizilor, societatilor si evenimentelor de orice fel. Astrologia babiloniana prezicea destinul omului dupa pozitia astrelor in momentul nasterii sale si dupa miscarile, intalnirile si gradatiile de culoare ale acestor astre.

ORACOLUL. Metoda de divinatie prin care zeii (spiritele) erau consultati prin intermediul unui medium pamantean. Cele mai faimoase oracole au fost cele de la Dodua, unde Zeus oferea raspunsuri prin fosnetul stejarilor, sau cel de la Delphi, unde Apollo dadea raspunsuri prin intermediul unei preotese.

CARTOMANTIA. Metoda de prezicere a viitorului cu ajutorul cartilor de joc. Isi are originea in ghicitul cu cartile de tarot. Tarologia originala se bazeaza pe un pachet special de 78 de carti si a aparut in Europa, la inceputul Evului Mediu.

CHIROMANTIA. Presupusa ghicire a cursului vietii unei persoane dupa liniile din palme.

BIBLIOMANTIA. Metoda de prezicere a evenimentelor cu ajutorul cartilor (in special al Bibliei), prin alegerea la intamplare a unui pasaj, urmata de interpretarea textului respectiv.

CRISTALOMANTIA. Sub denumirea sa cea mai cunoscuta ghicitul in globul de cristal, aceasta forma de divinatie se bazeaza pe vizualizarea unei suprafete reflectorizante (oglinda, sticla, cristal, luciul apei) in care, prin intermediul unor incantatii, „apar“ imagini din viitor.

CITIREA IN FRUNZE DE CEAI SAU IN ZAT DE CAFEA. Implica descifrarea modelelor lasate de frunzele de ceai sau de zatul de cafea pe peretii cestii dupa consumarea lichidului din interior.

I-CHING. Cartea Schimbarilor este cea mai veche metoda de divinatie si a aparut in China, in urma cu peste 2.500 de ani. I-Ching descrie 64 de schimbari ale persoanei, schimbari care acopera etapele de tranzitie de la o experienta de viata la alta. Combinarea complexa a acestora conduce, deseori, la raspunsuri profund filosofice, dificil de inteles de catre profani.

Noaptea trecuta am visat lupi… Stiu doar ca trebuie sa ma bucur. In taramul lui Morfeu, daca visezi lupi, inseamna fara doar si poate – prieteni. Straniu, pentru ca, in mod paradoxal, daca iti apar caini in vis, semnificatia este clara – dusmani! Mai mult ca sigur reminiscente din vremuri imemoriale cand nu exista ura sau frica intre lup si om, iar cainii abia atunci se nasteau.
Lupul zilelor noastre a aparut pe scena Naturii acum circa 4-5 milioane de ani. Stramosul sau, denumit stiintific Canis dirus, era foarte asemanator lui, doar ca avea picioarele proportional mai scurte, era de doua ori mai mare, se hranea preponderent cu cadavre si inspaimanta vietuitoarele din America de Nord. Cel mai mare dintre cainii salbatici, lupul este pradatorul cheie in toate ecosistemele unde se intalneste. Animale extrem de adaptabile, lupii au cucerit munti si stepe, paduri temperate, Taigaua si Tundra, chiar si deserturi, fiind, in trecut, cea mai raspandita specie de mamifere dupa oameni. Astazi, cele mai stabile populatii au ramas cele din Siberia, Alaska si Canada. Talia si greutate sa variaza considerabil, ambele cresc proportional cu latitudinea si temperaturile reci. Lupii sunt construiti pentru efort continuu si rezistenta indelungata. Au trasaturi croite pentru calatorii indelungate: pieptul adanc si ingust, picioarele lungi si puternice. Labele lupului sunt adaptate pentru alergat pe terenuri cat mai variate, in special pentru zapezi mari. Au o mica membrana intre degete care-i permite sa nu se afunde in zapada in timpul vanatorii, ilustrand perfect proverbul rusesc “Pe lup il hranesc picioarele”. Uneori lupul pare mai masiv datorita blanii groase alcatuite din doua straturi de par. Primul strat format din peri aspri, inlatura usor apa, noroiul si praful. Al doilea protejeaza contra gerului si umezelii. Lupii naparlesc primavara si toamna. Culoarea blanii variaza mult de la nuante diverse de gri-sur pana la alb pur sau chiar negru intens. Lupii cu blana deschisa au intotdeauna ochii inchisi la culoare, cai cu blana intunecata au ochii luminosi stralucitori.
Prin excelenta animale sociabile, lupii au dus la perfectiune conceptele de familie si clan. Univers si centru al vietii lupului, haita are caracteristici unice in lumea animala. Este compusa de obicei din 6-8 lupi, dar in unele cazuri au fost observate haite de pana la 40 de indivizi. Marimea ei este influentata de teritoriu, personalitatile membrilor si abundenta prazii. Haitele se formeaza la inceputul iernii si incep sa cutreiere neobosite in cautarea prazii. Un lup singur poate vana orice animal de la soarece la caprioara.

Identitate. Haita. Supravietuire 

Totul se schimba radical cand se strang mai multi lupi. Atunci intra in alerta toate animalele: cerbi, mistreti, mufloni, boi moscati, reni, chiar si bizoni adulti sau ursi tineri sau prea batrani sa se apere de moartea sigura. Haita ucide, clar si sigur! Conducerea este intotdeauna asigurata de 2 lupi, masculul alfa si femela alfa – ei se hranesc primii din prada doborata, tot ei au drept de viata si de moarte in interiorul haitei. Din toata haita, ei singuri au dreptul de imperechere; celelate lupoaice nu se imperecheaza si dau raportul neconditionat lupoaicei sefa. Aceleasi datorii au si lupii masculi fata de conducatorul haitei.
Lupii alfa isi sunt extrem de fideli unul altuia. Ierarhiile haitei sunt determinate mai degraba de razboiul psihologic decat de inclestarea luptei, iar obtinerea unei pozitii inalte se bazeaza mai degraba pe atitudine si personalitate decat pe marime sau forta. Rangul unui lup nu este niciodata batut in cuie, nici macar cel al lupilor alfa. Haitele sunt in razboi neincetat unele cu altele, cand doua haite isi disputa teritoriul sau prada, de cele mai multe ori moartea apare brusc in randul lupilor…
In timpul vanatorii, lupii selecteaza cele mai batrane, bolnave sau slabite animale. Odata izolata victima, lupii ataca din toate unghiurile tintind gatul si abdomenul, astfel incat moartea survine repede si fara dureri.
La masa, un lup consuma in medie circa 3 kg de carne, insa lasat singur la prada termina fara probleme chiar 10 kg. Februarie este luna nuntilor lupesti. 60 de zile mai tarziu, intr-o vagauna ascunsa sub copaci, stanci sau hatisuri cat mai innaccesibile, apar pe lume cele mai pretioase comori ale haitei. Pentru primele 3 saptamani din viata, cei 1-14 puiuti de lup nu parasesc siguranta si caldura vizuinii. Mama sta cu ei timp de 2 luni, hranindu-i cu lapte in prima luna, apoi lupusorii trec gradat la un regim bazat pe carne regurgitata special pentru ei de toti membrii haitei. La circa 6 luni isi schimba dintii si incep sa participe la vanatoare. Dupa un an de zile sunt aproape adulti, parasind haita la 2-3 ani cand sunt maturi sexual, gata sa reia ciclul vietii de lup.

Primul invatator 

Se pare ca nici un alt animal nu a strans in jurul sau atatea legende, mituri si povesti precum lupul. Numai in privinta simbolisticii lupului se pot scrie biblioteci intregi, intr-atat de important a fost acest animal pentru omenire. A intemeiat orase si a fost doica multor popoare. Spirit redutabil ce dadea tarcoale primelor asezari, a fost preluat de shamani drept initiator si cunoscator al puterilor tainice ale Naturii.
In Antichitatea Greaca era simbol si atribut solar al lui Apollo; templul zeului situat in padurea sacra de langa Atena se numea Lukaion, adica Taramul Lupului. Mai tarziu, Aristotel isi expunea invataturie in acest loc. De aici vine originea cuvantului “Liceu”, institutie scolara frecventata inital de “lupii tineri”. In confreriile razboinice, alaturi de marile feline, ursi sau vulturi, lupul este principalul initiator si calauzitor in dobandirea spiritului si virtutilor martiale. De la temutii bersekeri ai vikingilor la indienii preriilor, lupul a fost totem universal al luptatorilor.
Stramosul tuturor mongolilor este Lupul Albastru Celest. Acesta a fost atat de iubit si admirat incat mongolii si-au inspirat temutele manevre de lupta ale imbatabilei cavalerii mongole dupa tertipurile haitelor de lupi care ataca neostoit turmele de cerbi si gazele din stepele Asiei. Insasi Mustafa Kemal, intemeietorul Turciei moderne, a fost supranumit de partizanii sai “Lupul Cenusiu“, in amintirea lupilor adorati de toate popoarele turcice. Mai aproape de zilele noastre lupul revine drept simbol al libertatii si nesupunerii totale in Cecenia.
“Ne-am nascut in miez de noapte si lupoaicele ne ingrijeau / Dimineata in urlete de lei ne-au fost date nume” spun primele versuri din imnul cecen. A fost ales reprezentant national de ceceni cu toate ca ursul este mai puternic, iar tigrul mai feroce, tocmai datorita acestei dorinte nestavilite de libertate ce prevaleaza la acest animal. Nu veti vedea niciodata lupi dresati sau imblanziti total. Iar cecenii, popor vechi de peste 3000 de ani, pretuiesc libertatea. In celalalt colt de lume, in Europa, lupul are mai degraba o faima sumbra. Sub forma lui Cerber, stapaneste portile Infernului, iar Hades, zeul Tartarului poarta o mantie din piele de lup care-l face invizibil. In mitologia scandinava Fenrir, lupul urias, fiul lui Loki, il ucide pe Odin si declanseaza Ragnarok (Sfarsitul lumii).Fratele tradat 

Caracterul ambivalent al lupului este definitoriu pentru el. Daca in trecut era animal sacru, odata cu Evul Mediu nu a existat un alt animal mai demonizat, urat, temut si in consecinta vanat pana la extinctie. Poate doar Sarpele… Ura irationala a plebei ignorante si a clerului bigot, alimentate de povesti gen “Scufita Rosie”, “Petrica si lupul”, “Fiara din Gevaudan“, superstitia varcolacilor sau “Cei trei Purcelusi” au inspaimantat generatii intregi de copii si au dus, in final, la disparitia lupilor din multe parti de lume.
Astazi nu mai exista lupi in majoritatea tarilor Europei Occidentale, iar in Statele Unite au disparut total cu exceptia Alaskai si a Michiganului. Lupii nu au atacat niciodata oamenii, nici macar iarna, in haita. Singurele cazuri s-au datorat lupilor atinsi de turbare. Portretul cel mai apropiat de realitate al lupului este cel ilustrat in “Cartea Junglei” a lui Kipling. Supravietuirea lupilor pana astazi este o minune daca tinem cont ca inca din antichitatea romana, prostituatele erau numite lupoaice, de aici etimologia cuvintelor lupanar-bordel. Iar in folclorul francez, despre o fata care a facut dragoste pentru prima data se spune ca “a vazut lupul”. Cu asemenea background nu se lauda multe animale…

Oamenii de stiinta italieni spera sa poata extrage ADN-ul lui Galileo Galilei pentru a determina modul in care astronomul a reusit sa emita celebrele sale teorii fascinante si avangardiste despre Univers, desi se afla intr-o stare de orbire progresiva

O echipa de cercetatori americani, de la Universitatea Bloomington din Indiana, a descoperit recent, in apropierea minei de carbuni Cerrejon din nordul Columbiei, coloana vertebrala a celui mai mare sarpe care a existat vreodata pe Pamant.

Extrem de putini oameni au putut asista vreodata la o inclestare intre doua dintre cele mai mari specii de maimute antropoide de pe Terra, si chiar si mai putini au reusit sa suprinda intr-o fotografie dramatismul unei asemenea confruntari. Un tanar manager englez a reusit, insa, sa aduca in fata publicului o imagine catalogata de critici drept „fenomenala”.

Charles Darwin, autorul lucrării “Originea speciilor” – care a revoluţionat percepţia oamenilor asupra vieţii de pe Terra -, de la a cărui naştere se împlinesc 200 de ani, era în realitate un om modest, îngrijorat de polemica pe care a născut-o opera sa.

Născut pe 12 februarie 1809, la Shrewsbury, în vestul Marii Britanii, într-o familie bogată, Charles Darwin a fost îndemnat de tatăl său, medic, spre studiile medicale, deşi el ar fi fost tentat să urmeze exemplul bunicului său, reputatul naturalist Erasmus Darwin

Student la Edinburg, tânărul Darwin găsea cursurile de medicină extrem de plictisitoare şi era oripilat de intervenţiile chirurgicale, care erau practicate în acea vreme fără anestezie.

Adevărata lui vocaţie era natura, în mijlocul căreia îi plăcea să se regăsească, pentru a observa animalele, plantele şi rocile. Darwin era pasionat de ştiinţele naturale şi colecţiona “tot felul de lucruri”.

După ce tânărul Darwin a abandonat studiile de medicină, tatăl lui l-a trimis să studieze teologia, la Universitatea Cambridge, pentru a deveni pastor.

Darwin a profitat de şansa care i s-a oferit atunci când un profesor l-a recomandat lui Robert FitzRoy, căpitanul vasului HMS Beagle, care era în căutarea unui colaborator pentru o expediţie ştiinţifică de doi ani în jurul lumii.

Beagle a plecat din port în anul 1831, avându-l la bord pe Charles Darwin, pe atunci în vârstă de doar 22 de ani. Călătoria a durat cinci ani, cu escale în Brazilia, insulele Galapagos, Tahiti, Noua Zeelandă şi Australia.

În ciuda faptului că suferea de rău de mare, tânărul Darwin era entuziasmat: “Călătoria pe Beagle a fost de departe evenimentul cel mai important din viaţa mea”, povestea Darwin.

Tânărul naturalist a redactat numeroase observaţii şi a colectat diverse specii de floră şi faună din regiunile cercetate. La întoarcerea pe continent, în 1839, Darwin, care nu a mai călătorit niciodată după aceea, a scris şi a publicat lucrarea “The Voyage of the Beagle“.

Suferind de diverse probleme de sănătate care îl vor deranja pe tot parcursul vieţii sale, Darwin a ezitat mult timp înainte să se căsătorească, pendulând între argumentele pro (“un companion permanent”, “ceva mai bun decât un câine”) şi contra (“o pierdere de timp teribilă”).

În 1839, Darwin s-a căsătorit cu verişoara lui, Emma Wedgwood, iar cuplul, foarte unit, a avut ulterior zece copii.

Observaţiile făcute în timpul călătoriei l-au convins pe Darwin de faptul că speciile sunt supuse unei evoluţii constante.

Au trecut 23 de ani între călătoria iniţială şi apariţia lucrării “Originea speciilor“, Darwin având nevoie de acest interval de timp pentru a se maturiza, dar şi pentru a acumula dovezile ştiinţifice necesare, înainte de a-şi publica opera. “Să spui că speciile nu sunt invariabile e ca şi cum ai mărturisi o crimă”, a declarat Darwin, în 1844.

Darwin a primit, în 1858, o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace, conţinând idei asemănătoare cu ale sale. Ideile celor doi naturalişti au fost făcute publice cu ocazia unei întruniri ştiinţifice, iar prima versiune a “Originii speciilor” a apărut pe 24 noiembrie 1859.

Cartea s-a bucurat de un mare succes de public, dar a trezit şi reacţii puternice din partea autorităţilor religioase, care au văzut în ea o repudiere a doctrinei creştine asupra creaţiei lumii.

Controversele erau aproape de apogeu când Darwin a publicat lucrarea “The Descent of Man, and Selection in Relation to Sex“, în 1871, în care susţinea că oamenii şi maimuţele provin dintr-un strămoş comun.

“Ţinând cont, acum, cu câtă brutalitate am fost atacat de ortodocşi, mi se pare grotesc faptul că am vrut, în trecut, să devin pastor”, scria Darwin cu multă ironie în autobiografia sa.

Darwin a decedat în 1882, la vârsta de 73 de ani, şi este înmormântat în abaţia Westminster din Londra, nu departe de mormântul fizicianului Isaac Newton.